Taxele notariale

Astazi va vom prezenta taxele notariale. Acestea apar intr-o multitudine de situatii legate de imobiliare (mostenire, retrocedare, vanzare, cumparare), insa pe noi ne intereseaza taxele notariale care apar in cadrul cumpararii sau vanzarii unei case sau unui apartament.

 

In aceasta situatie, taxele notariale includ: taza de intabulare OCPI, impozitul datorat statului in urma tranzactiei efectuate, onorariul notarial de autentificare a contractului de vanzare-cumparare, si, in unele cazuri, onorariul notarial de autentificare a contractului de credit sau de ipoteca.

 

De asemenea, taxele notariale generate de efectuarea unei tranzactii de tipul vanzare-cumparare, se impart in doua categorii: taxe care ii revin cumparatorului, si taxe care ii revin vanzatorului.

 

Vanzatorul va plati impozitul pe venit catre stat. Acest impozit este influentat de durata de detinere a apartamentului sau casei. Pragul de diferentiere intre un impozit de 2% sau 3% este cel de 3 ani. Pentru imobilele care au fost detinute mai putin de 3 ani, impozitul va fi de 3%. In cazul celor care au fost in proprietatea vanzatorului mai mult de trei ani, impozitul scade la 2%.

 

Cumparatorul va plati onorariile notariale si taxa catre OCPI pentru intabulare, sau tariful de carte funciara. Tariful de carte funciara se calculeaza in functie de tipul cumparatorului: daca este persoana fizica va plati 0,15% din pret, daca este persoana juridica va plati 0,5% din pret. Onorariul notarial este influentat de pretul apartamentului si se calculeaza procentual.

 

Pentru ca taxele notariale cumulate ajung sa fie mari, trebuie sa tineti neaparat cont si de ele atunci cand va stabiliti bugetul de cumparare sau vanzare a unui apartament.

Comentariile sunt închise.